preload
Iun 05

În continuare vom reda, însoțite de scurte comentarii, câteva din ultimele proceduri de infringement declanșate de Comisie pentru încălcarea dreptului comunitar ce reglementează achizițiile publice.

  1. Comisia Europeană a decis ca Irlanda să fie trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie, pentru o procedură de atribuire de către Departamentul Agriculturii si Alimentaţiei a unui contract public de furnizare a etichetelor de identificare a animalelor (IP/09/763 - Bruxelles, 14 mai 2009)

Comisia consideră că procedura de atribuire a respectivului “aranjament”, calificat de autorităţile irlandeze ca fiind un contract de achiziţii publice de produse, nu a respectat obligaţiile prevăzute la articolul 53 din Directiva 2004/18/CE, precum şi principiile egalităţii de tratament şi transparenţei, astfel cum sunt interpretate de Curtea Europeană de Justiţie.

Comisia are această opinie întrucât autoritatea contractantă a aplicat criteriul referitor la capacitatea ofertanţilor de a executa contractul în cauză, ca fiind un criteriu de atribuire și nu de criteriu de selecţie, modificând, totodată, factorii de evaluare, pe parcursul procedurii, aceștia fiind diferiți față substanțial față de criteriile de atribuire publicate în anunțul de participare.

Prin urmare, Comisia consideră că procedura de atribuire în cauză nu a fost în conformitate cu legislaţia UE privind achiziţiile publice.
Continuare »

Etichetat cu:
Iun 04

Definiție

Procedură de achiziție publică specială prin care o autoritate contractantă achiziționează, îndeosebi în domeniul amenajării teritoriului, al proiectării urbanistice și peisagistice, al arhitecturii sau în cel al prelucrării datelor, un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze concurențiale de către un juriu, cu procedură independentă în care concurenții pot obține premii și/sau prime de participare, sau ca parte a unei alte proceduri care conduce la atribuirea unui contract de servicii, fără acordarea de premii.
Concursul de soluții este o procedură foarte eficientă în situația în care autoritățile contractante doresc obținerea unui proiect sau chiar a unor servicii de proiectare.

O procedură de achiziție clasică (licitație deschisă) nu este întotdeauna pretabilă pentru achiziționarea de astfel de proiecte, mai ales în situația în care autoritatea contractantă nu cunoaște sau nu poate identifica cu precizie specificațiile tehnice necesare demarării unei proceduri de atribuire.

Continuare »

Etichetat cu:
Iun 04

Dialogul competitiv reprezintă o procedură de atribuire a unui contract de achiziție publică prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidaţii admişi, după preselectarea prealabilă a acestora, în scopul identificării uneia sau mai multor soluţii apte să răspundă necesităţilor sale, urmând ca, pe baza soluţiei/soluţiilor identificate, candidaţii selectaţi să elaboreze oferta finală.

Dialogul competitiv a fost conceput ca o alternativă la procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare (vezi Comunicarea Comisiei Europene COM(2000)-275 final) și este rezultatul urmăririi atente a practicii comerciale internaționale, fiind, de altfel, utilizat pe scară destul de largă ca o componentă activă a Parteneriatului Public Privat.

Continuare »

Etichetat cu: